Dau răspuns acum cu-ntîrziere
Cum ţi-am mai răspuns de-atîtea ori,
Că eu sînt hotarnica părere
Conturată clar, dar nu-n culori.
Nu adun, prin vorbe perspicace,
Din credinţe luate cu-mprumut,
Adevăruri care să mă-mpace
Cu un simulacru de-nceput.
Pe sfîrşit de vis şi calendare
Revenit-am gînd fulgerător
Ca să trec de praguri şi hotare,
Şi să fiu nu doar un muritor.
Nu te-ntreb nici care-ţi mai e calea,
De la tine nu aştept nimic,
Asta-i tot ce mi-a lăsat urmarea
Mersului cu pasul mult prea mic.
Vorba ta e mult mai îngăimată,
Şi esenţialu-i e absent,
Şi privirea-ţi e întunecată
De desfrîu minţit şi indecent.
Poartă-te cu gîndul nemuririi
Cu credinţa de sinistru vis,
Chiar dacă în strana amintirii,
N-ai decît un straniu compromis.
Toată jertfa stelelor căzute
Peste şoapta ta de pe pămînt
Spune nopţii mele să-mprumute
Aripi din idee şi cuvînt.
Dăruieşti în amintirea noastră
Vorba ta-necată de regret
Ca o şoaptă prinsă în fereastră
Izgonită de un vînt şiret.
Te-aşteptam cîndva... Odinioară...
Cînd eram iubitul tău rebel,
Dar iubirii i-ai dorit să moară
Şi mă regăseşti acum într-un alt fel...
Îţi doreşti să-mi fii, iar, dăruire,
Simt din plin pornitu-ţi gînd năvalnic,
Chiar mă vrei ieşit de tot din fire
Ca să fiu, cum mă ştiai, vulcanic...
Ce eşti azi?... O tristă mîngîiere...
Îţi răspund şi tac... Nu mai vorbesc,
Ce îţi pasă de a mea durere?
Ce îţi pasă cît te mai iubesc?
Vorba-ţi vrea mistere să dezlege,
Adevărul ei îmi pare jalnic,
Dar firescul totuşi se-nţelege...
Doar în munte bradul este falnic...
Ţi-am răspuns... Şi toate ţi-s ştiute,
Ştii cu totul ce-i în gîndul meu,
Merge-ţi drumul... Mai departe du-te...
Eu, rămîn să fiu tot eu mereu.
