Uitat-am oare şoaptele iubirii?...
Sunt pomul înflorit dar nu rodesc?...
Trăi-voi doar sub semnul amintirii?...
Putea-voi drumul vieţii să-l iubesc?...
Pe cerul meu sunt nori şi e furtună...
E vreme bună doar când te-ntâlnesc...
Trăirea-mi grea ar vrea mereu să-ţi spună
Ceea ce simt mai mult decât gândesc.
Eu sunt un om, tu eşti mai mult: femeie...
Şi doar prin tine pot să nemuresc,
Îmi readuci speranţa-ntr-o idee,
Ştiind că totul fi-va doar firesc.
Prin tine simt a vieţii-nţelepciune,
Sub gând şi vis, de om, mă regăsesc,
Adorm plângând în cânt de rugăciune
Şi am curaj să spun că te iubesc.
Ridică-ţi ochii, hai, fără de frică,
Redă-mă lumii... Ai un har ceresc...
Uitarea de pe mine o ridică
Şi lasă-mă să spun că te iubesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu